“Demnitate” este noul single PARAZIŢII, lansat direct cu videoclip, o nouă colaborare cu Daniel Lazăr, vocea alături de care Cheloo, Ombladon şi FreakaDaDisk au lucrat în urmă cu ceva timp “Toate-s la fel”. […] “Demnitate” aduce o altă abordare a lucrurilor cel puţin din punct de vedere al producţiei muzicale, o întreagă simfonie fiind scrisă special pentru a completa puternicul mesaj social al piesei.

“Demnitate” este o piesă lucrată mult, lucrată bine şi acest lucru se simte. Daniel Lazăr este vinovat pentru toata scriitura şi tot ceea ce înseamnă partea orchestrală, compunând şi producând de sus până jos toate părţile simfonice, creând fundalul cel mai potrivit pentru ceea ce vrem să transmitem şi unind muzical două lumi ce la prima vedere pot părea opuse.” a spus Cheloo.

“Tot ce am făcut eu pentru «Demnitate»” a fost să străpun pe portativ ceea ce am trăit în momentul în care am ascultat pentru prima dată versurile şi am simţit un fior rece pe şira spinării. Chiar dacă nu existau fizic, toate părtile orchestrei erau acolo; corzi, suflători, percuţii, până şi linia solistică a viorii. Le mulţumesc băieţilor pentru încredere. Cred că este pentru prima oară când simt că există şi un “«alt fel» de a face lucrurile” a adăugat Daniel.

Sursa: http://www.hiphoplive.ro/news/parazitii-feat-daniel-lazar-demnitate/ (Feb 2019)

[OMBLADON:]
Unde-i demnitatea, spuneţi-mi şi mie
O caut de treizeci şi ceva de ani în această calatorie
Unde-i demnitatea, c-aş da foc la toţi banii
Când văd că lăcrimează ochii albaştrii ai mami
Unde-i demnitatea, oare rade jegos
Când împins de nevoi ridici pâinea de jos
Demnitatea, dispare uşor-uşor
Când eşti împins din spate într-un cărucior
Unde-i demnitatea, şi cine-i de vină
Când ţii de mână copilul ce plânge-n vitrină
Unde-i demnitatea, poate vine de luni
Când n-ai bani să-ţi ajuţi părinţii bătrâni
Unde-i demnitatea, când singura ta cheie
Nu mai deschide nici o uşă
Dormi în frig pe alee
Unde-i demnitatea, se spune că-i vie
Deci: unde-i demnitatea, spuneţi-mi şi mie

[Daniel Lazăr:]
Du-mă departe fă-mă să uit
Du-mă într-o lume unde toate sunt bune
Cu muzica-n suflet şi chef de glume
Lumea mea se face fărâme

[CHELOO:]
Unde-i demnitatea cântată când în mod meritos
Ai terminat liceu şi-ajungi la munca de jos
Unit în sărăcie la rau niciodată la bine
Cu jumatatea aleasa imparti lacrimi si paine
Cauti demnitatea iarna-n ghesuit in tramvai
Si esti fortat sa recunosti ca nu mai poti si ca n-ai
Unde-i demnitatea, poate-i intr-o haina noua
Poate e-n pantofii rupti cand bate vantu si ploua
Unde-i demnitatea, poate sta ascunsa sub pat
Cand esti bolnav si sarac, boala ta n-are leac
Unde-i demnitatea cand speri si vrei sa pari sigur
Si-ai muncit o viata pt toti ca sa mori singur
N-ai trait mare lucru, totul a fost doar un drum
Timpu alearga o data cu noi, traieste acum
Sunt suparat,rupt in doua de munca si pa cuvant
Imi caut demnitatea cand va cant cu nervii la pamant

[Daniel Lazăr:]
Du-mă departe fă-mă să uit
Du-mă într-o lume unde toate sunt bune
Cu muzica-n suflet şi chef de glume
Lumea mea se face fărâme